Entradas

VIDEO: DOI TINERI DIN IAŞI S-AU ÎNFIERBÂNTAT PE STRADĂ.

Imagen
Doi tineri din municipiul Iaşi au fost amendaţi contravenţional şi s-au ales cu dosar penal după ce a fost filmaţi în timp ce făceau sex pe stradă, în văzul trecătorilor. Cei doi au fost filmaţi în data de 16 iunie, pe o stradă din zona centrală a Iaşului. Un martor a filmat scena, pe imagini fiind vizibil cum mai multe persoane trec pe lângă cei doi tineri înfierbântaţi.

Cetăţenii români care vin din Italia sau Franţa scapă de izolarea de 14 zile

Imagen
Italia, partea continentală a Franţei, dar şi Finlanda, Irlanda şi Estonia au fost trecute de către autorităţile române în categoria ţărilor sigure (zona verde), ceea ce înseamnă că românii care sosesc din aceste stare nu mai trebuie să stea 14 zile în izolare. Premierul României, Ludovic Orban, a convocat luni 22 iunie a.c. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepţia se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă.       Astfel, au fost adăugate încă cinci (5) state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda şi teritoriul european al Franţei (Franţa metropolitană).   Lista cu „zone verzi” cuprinde acum 22 de state, după ce săptămâna trecută CNSU a anunţat alte 17 ţări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malt

Germania e pe punctul de a închide un land după cel mai violent focar de coronavirus – din 1000 de muncitori testați pozitiv, 650 sunt români

Imagen
Germania, la un pas de o decizie radicală după izbucnirea celui mai violent focar din Europa: peste 1.000 de muncitori au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, 650 dintre ei sunt români. Autorităţile germane iau în calcul izolarea unei întregi regiuni după ce a izbucnit cel mai violent focar de coronavirus din Europa. Autorităţile regionale ale landului Renania de Nord-Westfalia se va reuni într-o sesiune extraordinară în care se va discuta reinstituirea izolării regiunii după ce peste 1.000 de muncitori care lucrează într-un abator s-au infectat cu noul coronavirus, informează DPA. Toţi cei 6.500 de muncitori din abator vor fi testaţi. Până în prezent, 1.029 de lucrători au fost testaţi pozitiv, iar 650 dintre aceştia sunt români. Echipe mobile de testare au fost trimise în regiune pentru a testa locuitorii din zonă. Oficialii germani le recomandă muncitorilor străini ai abatorului să nu părăsească ţară şi dau asigurări că aceştia vor primi cel mai bun tratament pe care sistemul medica

Cristina Bălan, bruscată de polițiști și de un paznic după ce baieții ei cu sindromul Down s-au urcat într-un tobogan

Imagen
Cristina Bălan, bruscată de polițiști și de un paznic după ce baieții ei cu sindromul Down s-au urcat într-un tobogan.  Cristina Bălan, câștigătoarea de la „Vocea României”, a trecut printr-o situație greu de tolerat de orice părinte. Artista ar fi fost apostrofată și luată de braț de doi polițiști locali, dar și de către un paznic după ce cei doi băieței ai ei, care suferă de sindromul Down, s-ar fi urcat într-un tobogan aflat într-o zona inchisă dintr-un parc. Cristina Bălan a povestit cu lux de amănunte întreaga întâmplare, iar soțul său a filmat neplăcutul incident. Video-ul a fost făcut public și a stârnit foarte multe reacții de indignare din partea internauților. Cristina Bălan, bruscată de polițiști și de un paznic. Întreaga întâmplare, relatată de artistă cu lux de amănunte ”L.E. Foarte important de mentionat ca eram singura in parc cu copiii. Sotul meu plecase sa ne ia de mancare, in apropiere. Parcul era deschis, doar zonele cu tobogane aveau niste benzi albe puse aiurea si

Klaus Iohannis: Vom fi obligați să reintrăm în stare de urgență

Imagen
Actualizare 17.06.2020:  În ultimele 24 de ore în România a fost înregistat cel mai mare număr de cazuri de infectare cu coronavirus din luna iunie, 345, bilanțul ajungând la 22.760. Este cel mai mare număr de cazuri noi înregistrate într-o zi, de la începutul lui mai încoace. Pe 7 mai erau raportate 392 de noi cazuri.  Creștere îngrijorătoare a infectărilor cu coronavirus, 320 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, cel mai mare număr de infectări din ultima lună. Numărul total ajungând la 21.999 de cazuri. Ne reamintim că în data de 19 mai 2020 președintele Klaus Iohannis a avertizat că dacă numărul persoane infectate cu coronavirus va crește, va fi obligat să reintroducă starea de urgență. “Cred că nimeni nu-și mai dorește să reintrăm în starea de urgență, dar vom fi obligați să luăm din nou această decizie în situația în care ritmul de infectare și presiunea pe spitale vor crește semnificativ. (…) Să nu irosim, dragi români, tot ce am câștigat în aceste două luni cu mari sacrificii

Zborurile cu Marea Britanie rămân INTERZISE PÂNĂ ÎN 17 IULIE, anunțul făcut de Romatsa

Imagen
Restricțiile de zbor din România către nouă țări, între care și Marea Britanie, au fost  prelungite până în 17 iulie 2020, ca urmare a prelungirii stării de alertă. Romatsa, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian, a anunțat în dimineața zilei de miercuri  că “restricțiile de zbor pentru Belgia, Franța, Iran, Italia,  Marea Britanie , Țările de Jos, Spania, SUA, Turcia s-au prelungit până pe 17 iulie”. Catre aceste destinatii sunt permise doar zborurile charter (transport muncitori sezonieri, repatrieri). Dacă una dintre țările menționate mai sus va avea indicele de risc sub 5 cazuri noi/1 milion de locuitori, atunci ea va intra pe lista verde actualizată săptămânal de Institutul Național de Sănătate Publică și zborurile vor putea fi reluate în siguranță. În ce priveşte repatrierea sezonierilor români sau transportul acestora către locurile de muncă din străinătate, Romatsa a precizat condiţiile în care pot fi operate acestea.    Astfel, operatorii aerieni care vor să trans

Oraşul din România care a scăpat complet de COVID, inclus în topul celor mai sigure destinaţii europene: „Este ideal pentru slow, stress-free tourism"

Imagen
Oraşul Oradea a fost inclus în topul celor mai sigure destinaţii europene ale anului de către Asociaţia European Best Destinations. Este al doilea din România la această categorie, după Sibiu. European Best Destinations este o platformă care promovează cultura şi turismul european, în colaborare cu unele dintre cele mai mari asociaţii de turism din Europa şi EDEN Network. Platforma joacă un rol important în promovarea Europei ca destinaţia turistică nr. 1 în lume şi a devenit, în timp, locul de întâlnire al marilor birouri de turism şi al turiştilor care doresc să exploreze continentul. Totodată, platforma conduce cele mai reprezentative competiţii din sectorul turismului european, colaborând cu Comisia Europeană în vederea promovării turismului sustenabil. „După o perioadă de timp dificilă, în care ai stat acasă, este timpul să călătoreşti din nou şi să-ţi schimbi starea de spirit. Dacă te întrebi unde să pleci, răspunsul este Oradea! Oraşul se numără printre cele mai sigure dar deopo